Simona Halep a fost UMILITĂ la Wimbledon :Fanii şi Konta au încălcat regulamentul, arbitrul „A DORMIT”:

Circ total la Wimbledon în sfertul dintre Simona Halep şi Johanna Konta. Reprezentanta gazdelor a adus aminte de rusoaica prinsă dopată, Maria Şarapova. Konta a tras de timp în mod repetat în timpul meciului, între puncte, dar arbitrul Kader Nouni, un apropiat al Şarapovei, nu a intervenit deloc, ba mai mult a permis acest joc nesportiv.

Statisticile oficiale furnizate de organizatori in timpul meciului au aratat ca Johanna Konta a incalcat in mod repetat timpul regulamentar dintre puncte, cand servea, conform ziare.com. Konta petrecea in medie 27 de secunde intre puncte, cu sapte peste perioada permisa de regulament. Ca o comparatie, Simona petrecea in medie 17 secunde si respecta prevederile. Nouni nu a părut însă prea prieten cu regulamentul şi i-a permis britanicei să facă ce vrea. Acelaşi Nouni e cel care a permis tragerile de timp ale Şarapovei de-a lungul timpului, dar şi din finala de tristă amintire de la Roland Garros 2015, când rusoaica făcea ce voia pe teren. Mai mult, romanca a fost nevoita sa ceara challenge la mai multe mingi vazute de arbitri impotriva ei si aproape de fiecare data a avut castig de cauza.Şi asta nu e tot…(Articolul continua dupa reclame…)

Ultimul punct al meciului a pus capac fanilor Simonei. Halep a trimis in fileu dupa ce a fost vizibil deranjata de zgomotele scoase de fanii britanici. Cand se pregatea sa returneze, linistea de pe terenul central a fost perturbata de un zgomot puternic. Nouni ‘a dormit’ din nou şi meciul s-a terminat deşi punctul trebuia să se repete. „A urlat o femeie, nici nu stiam ce se intampla. Nu mi-am dat seama ce s-a intamplat exact. A fost o reactie… Poate ca nu a fost tocmai ok pentru adversara”, a spus Konta dupa meci despre acest incident. Konta e aceeaşi jucătoare care l-a acuzat de comportament nesportiv pe marele Ilie Năstase după meciul de FED Cup dintre România şi Marea Britanie de la Mamaia.

Ilie Năstase s-a enervat după acest meci şi a avut o ieşire dură. „Nu ma intereseaza sa ajunga numarul 1 mondial ci sa castige un turneu de Grand Slam. Trebuie rabdare si o sa vina si acesta. Am vazut meciul cu domnul Copos, ne-am enervat. Cand pierzi, trebuie sa mergi inainte. Asa e la sportivi. Imi pare si mai rau ca a pierdut cu Konta ca ma razbuna, eram mai linistit ca din cauza ei m-au suspendat englezii astia idioti” a spus Ilie Nastase in direct la Sport.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *