Au iesit la iveala secrete uluitoare de cum erau taranii in Evul Mediu.Violul şi incestul erau foarte dese, iar casele erasu doar nişte găuri în pământ, unde familia stătea înghesuită

Locuinţa ţărănească din România secolului al XIX-lea a fost descrisă drept o construcţie mizeră, fabricată din materiale aflate la îndemână – lut, lemn, paie, pleavă şi balegă de vită. Celebrul bordei era o „gaură în pământ”, de cele mai multe ori cu o singură cameră, unde dorm „bărbatul, soţia, flăcăii, fetele mari, copiii mai mărunţi, o gâscă sau o găina cu pui, mielul, viţeaua sau purceii, fătaţi de curând”.
„Locuiesc în condiţii mai rele ca zuluşii (…) Sunt judeţe întregi, şi cu deosebire Vlaşca, Teleormanul şi mai ales o parte din Dolj şi tot Gorjul, unde casele consist în nişte adevărate găuri, bordeie săpate în pământ. Pentru aceasta, atunci când ele sunt făcute cu mai multă atenţiune, se sapă o groapă în adâncime de 1 până la 2 metri şi pe urmă se aruncă înlăuntrul găurii paie şi coceni de porumb, şi, profitându-se de câteva zile de secetă, li se dă foc.

Căldura dezvoltată de aceste substanţe de combustiune usucă pereţii şi mai mult, reduce la starea anhydrică argila din care, în general, este format sub-pătura aluvianului ce formează baza geologică a ţării. În urmă se acopere cu lemne, peste care se pun conceni şi paie în straturi suprapuse, adesea, şi acestea acoperite cu pământ, până ce se crede că, graţie grosimii păturii şi gradului de înclinaţiune, apa meteorică se va putea lesne scurge în afară, fără a putea pătrunde în întrul lor. Adeseori ferestre nu sunt deloc. Atunci lumina intră pe coşul vetrei, iar de e vară pe uşă. (…) În genere aceste case au o singură cameră, mare cu baza unui paralelogram; uneori mai este încă o mică cameră alături şi mai totdeauna un cotlon în unul din colţuri, un soi de grotă mică, obscură, carele joacă rolul de cămară pentru sacul de porumb şi alimente”, scrie doctorul CI Istrati în 1880. Este unul dintre textele despre viaţa ţăranului român apărute în cartea istoricului şi etnografului clujean Constantin Bărbulescu – “România Medicilor. Medici, ţărani şi igienă rurală în România de la 1860 la 1910”, apărută la Editura Humanitas. Cartea cuprinde mărturiile unor medici despre mai multe aspecte ale vieţii ţăranilor: iginenă, locuinţă, nutriţie, alcool.Primul medic care scrie despre locuinţele ţăranilor români este Constantin Caracaş, în 1830: „Locuinţele se compun dintr-o cameră mică, umilă, cu o tindă, cu pământ amestecat cu baligă de vacă şi acoperite cu trestie sau conceni de porumb. Mulţi locuiesc în bordeie sau case săpate în pământ, iar îngrădiri de siguranţă, sau ceva arbori spre folosul sănătăţii, împodobire sau repaos, foarte rar se văd; în locul acestora se văd pe lângă case, grămezi de baligi de vite şi de alte mormane de murdării. Şi dacă locuinţele lor sunt aşa, apoi cele ale vitelor sunt şi mai şi; cele mai multe sunt expuse totdeauna vânturilor şi ploilor, stau neîngrijite prin curţile mocirloase, adeseori lipsite iarna şi de nutreţul cuvenit”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *