POVESTE ADEVARATA: „Tata ne-a abandonat și și-a continuat poveștile cu amante. A amenințat-o pe mama că se sinucide dacă ea nu îi acordă divorțul” Ce a urmat apoi.

Am avut un tată arogant, care ne-a abandonat. O mama bună, dar neputincioasă. Aceasta e povestea mea de familie disfuncţională.

Îl iubeam când eram mic, pentru că era foarte deștept, au divorțat când aveau 10 ani și nu înțelegeam de ce eram acolo, cu vreo 4 ani inainte plecase de acasă, avea o amantă.

De pe la 6 ani nu aveam o relație cu un tată. Micile tentative de a simula că e părinte, cum ar fi să-i aducă cosmetice învățătoarei mele din America, și având drept consecință penalizarea mea de catre învăţătoare când au încetat cadourile…

Cu tata nu am mai avut o relație de la 6 ani, iar de la 10 ani a plecat definitiv. Între 10 și 18 ani ne vedeam de 2-3 ori pe an, în locuri neutre, apoi la el acasă.

Pe la 17 ani am conștientizat că avea şi el dreptul la fericire și că era mai fericit decât cu mama. A fost o relație inegală.

Mama il considera zeul universului, el insă nu a iubit-o la fel. Apoi mama și-a transferat asupra copiilor adulația, dar și sindromul de abandon.

A fost nevoită să se angajeze, s-a făcut dactilografă, a avut grijă de noi. Eram frustraţi pentru că alți copii erau bogați. Noi nu eram, eram doi copii fără tată.

În primii ani eram lăudăros, tata era doctor în științe economice, pleca în străinătate… Mă lăudam cu el, dar apoi nu am mai avut cu ce.

După ce a plecat de acasă mi se părea că mama nu a făcut destul să-l țină acasă. Ea în ponegrea, iar pe la 6 ani am izbucnit în plâns când o auzeam, l-am apărat, dar apoi m-am obișnuit.

Nu conștientizam ce înseamnă absența, ghidajul, reperele, sprijinul de care aveam nevoie. Mama nu și-a refăcut viața.

Uneori mai avea câte o relație, dar era greu în anii 70 pentru o femeie să se recăsătorească, mai ales dacă avea doi fii.

Mi-a trecut frustrarea că nu primeam bani cum ne obișnuise…

Tata m-a ajutat mai târziu, m-a băgat în serviciu cand am avut nevoie. I-a cerut mama asta, el putea, avea cunoştinţe, deşi el nu a inițiat nimic pentru mine.

Dar poate că e necesar un context mai larg ca să înţelegeţi de ce a fost tata aşa: tatăl lui s-a spânzurat când tata era copil. El a crescut de la 9 ani fără tată, deci nu a știut să fie tată la rândul său.

Tata a amenințat-o pe mama că se sinucide dacă mama nu-i acordă divortul. Comportamentul acesta s-a transferat asupra fratelui meu, care a învătat puterea şantajului emotional.

Fratele meu care o sună și azi pe mama (frate-meu are 50 de ani şi e tot dependent de ea şi crede că ea ea cea care i-a distrus viaţa) ca să-i spună că se aruncă de pe bloc dacă mama nu face cum vrea el.

E adevărat că devenisem imun la manevrele tatei, nu conștientizam că barbatul respectiv e tata, nu mă gândeam la el în acești termeni. Am început să lucrez, mi-a ieșit din cap.

Apoi, după ani de relaţii convenţionale, tata s-a îmbolnăvit, a zăcut în spital… El avea aproape 60 de ani, eu aveam 29 de ani. Parcă eram altcineva în prezența lui.

A murit şi înmormântarea a fost cu peripeții. Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile și mașina cu sicriul s-a pierdut pe drum, soția lui de atunci credea că fratele meu a furat sicriul ca să-l îngroape în Suceava, de unde era el, cand ea voia să-l îngroape la Bistrița.

Părinţii mei au o poveste stranie

Povestea lor e ciudată. Mama când era mică lua lecții de vioară și a cunoscut la un moment dat o fetiță nespus de urâtă, de care s-a înfricoşat.

Peste ani aveau să se întâlnească toți trei în București. Fetița avea să devină amanta și ulterior soția tatalui meu.

Faptul că fata avea părul roșu l-a făcut pe tata să se gândească că e ceva predestinate: tatăl lui, care s-a sinucis, avusese părul roșu și în felul cesta își recupera în mintea lui tatăl sinucigaș…

Înainte de a muri, tata mi-a spus, sarcastic, că s-ar putea să fie ceva de capul meu. M-am gândit: în sfârșit, un lucru pe care mi-l spune personal. Pentru el toate acestea erau fleacuri.

El era un exigent, toți erau proști pe lângă el. Mama împărțea oamenii în răi și buni, tata în proști și deștepți.

Dacă aș fi stat mai mult pe lângă el cred că deveneam o bestie arogantă, ca el. Așa, stand cu mama, mi-am dezvoltat bunătatea…

Semăn mult în linia maternă, unde am avut rude oameni de litere, cu preocupări umaniste. Dar ştiu că sunt deștept ca tata, crăcănat şi fustangiu ca el.

Dar în acest moment al vieţii sunt pe picioarele mele și am încheiat socotelile cu el. Îi semăn, dar am schimbat ce trebuie schimbat.

O mamă bună dar atât de nepregătită pentru o viaţă atât de dură cu ea…

Mama a fost …mămoasă, copleșitoare. Pe fratele meu nu l-a droit. A rămas gravidă când nu erau căsătoriți, tata era la facultate la București, părinții i-au presat să se căsătorească.

Tata mai avea un frate vitreg, făcut de mama lui cu un bărbat care nu a luat-o de nevastă după ce bunicul s-a sinucis. Deci familia mea e plină de bastarzi.

Fratele meu era rău cu mama, era agresiv de mic. Apoi a încetat, dar nepotul, fiul lui a preluat comportamentul cu ea. Nepotul a lovit-o şi când era bătrână. Frate-meu e agresiv cu ea azi doar …emoțional.

Pe mine m-a dorit mult, al doilea fiu al ei, am fost tot ceea ce-și dorea, eram brunet ca ea, eram cuminte ca o fată, îmi spunea. Eram tot ce își putea dori.

Aceștia sunt termenii în care am crescut. Era obsedată de mine, devenisem proiecția ei de viaţă şi mă comportam ca atare, cu tiate frustrările care vin de aici, pentru nu m-am indentificat cu ea. Nu eram fată în primul rând!

Excesul ei de tandrețe nu erau dublate de o educație reală. Mama nu știa ce fac, eu aveam preocupările mele. Era îngrijorată doar cand am rămas repetent un an în liceu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *